Well-being pentru cei în căutarea afirmării – Interviu realizat de Ioana Marghita
Se vorbește mult în ultima perioadă despre importanța echilibrului psihic, a unui antrenament mental în condiții de performanță. Iar dacă în alte domenii asistența psihologică specializată este deja subînțeleasă, pe teritoriul muzicii, majoritatea interpreților sunt nevoiți să își găsească singuri propriile soluții. O premieră în România și, probabil, la nivel mondial, sesiunile de well-being din cadrul Concursului Internațional George Enescu se poziționează în avangarda unei abordări în care empatia și grija pentru bunăstarea emoțională a muzicienilor aliniază inițiativa într-un demers care ar trebui să devină o normalitate. Specialistele care susțin aceste sesiuni de well-being sunt la bază instrumentiste (Angelica Postu este pianistă, iar Anca Maria Cristescu – flautistă) și s-au confruntat la rândul lor cu toate provocările pe care le întâmpină orice muzician profesionist. Această perspectivă de insider le oferă un atu prețios și credibilitate, elemente completate de specializările girate de două dintre cele mai reprezentative instituții de profil europene, din Berlin și Viena. Experiența și expertiza lor se reflectă inclusiv în cadrul dialogurilor pe care le-am purtat cu puțin timp în urmă.
Cred că orice artist de renume a trecut printr-un proces amplu și îndelungat de căutare și autodescoperire despre cum să își cultive o anumită stare pe scenă – Interviu cu Angelica Postu
Angelica Postu profesează ca muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charité din Berlin și este doctorandă la Universitatea de Arte din Berlin, în cadrul departamentului de muzicoterapie. În calitate de cadru didactic universitar, Angelica Postu predă seminare de Introducere în Muzicoterapie la Universitatea Națională de Muzică din București. În 2017, Angelica Postu a fondat Asociația Română de Muzicoterapie, unică în țară, care reprezintă și promovează muzicoterapia și pe practicienii acesteia în țara noastră. După obținerea masteratelor în interpretare pianistică, psihologie și muzicoterapie la București, Berlin și Bruxelles, Angelica Postu a dezvoltat în ultimii ani o abordare unică în lucrul cu muzicienii profesioniști de muzică clasică, dar și cu artiști plastici și vizuali, în ceea ce privește înțelegerea și dezvoltarea lor emoțională, precum și în confruntarea cu stresul și anxietatea. În ultimii 10 ani, ea susține conferințe motivaționale, ateliere și seminare individuale și de grup dedicate bunăstării muzicienilor, înțelegerii și gestionării emoțiilor prin intermediul muzicii și al impactului acesteia asupra stării de bine.
Asistăm la o premieră în România prin aceste sesiuni de wellbeing dedicate muzicienilor înscrişi în cadrul Concursului Internaţional „George Enescu”. De fapt, personal, nici pe plan internaţional nu cunosc iniţiative similare, incluse în evenimente de o asemenea anvergură. Cum ai primit această propunere din partea organizatorilor şi cât de importantă ţi se pare existenţa acestui proiect în contextul dat?
Fără îndoială aceasta este prima dată când pe parcursul unui concurs internațional de muzică sunt introduse sesiuni de wellbeing pentru participanți, și nu avem informații că acest lucru s-ar fi întâmplat și în cadrul altor concursuri la nivel mondial. Așadar- o premieră mondială la Concursul Internațional „George Enescu” un moment care vine în sprijinul sănătății emoționale a muzicienilor, ce nu a fost niciodată un subiect într-un asemenea context. Propunerea organizatorilor, din partea doamnei Cristina Uruc si a maestrului Cristian Măcelaru a venit pentru mine ca și cum mi-ar fi fost ascultate gândurile – cu surprindere si cu apreciere că au ales să includă și să normalizeze importanța îngrijirii muzicienilor in clipe de tensiune și presiune. Avem astfel șansa de a crea un precedent și de a schimba o traiectorie deseori acompaniată de stigmă și tăcere. Câteodată însuși gândul de a știi că există o astfel de ofertă pentru starea de bine a concurentului, are un impact benefic.
Starea mentală a muzicienilor nu a fost, până acum, un subiect aprofundat în mod particular. Unii s-ar putea întreba prin ce sunt aceștia diferiți de profesioniști din alte domenii. Până la urmă orice activitate artistică pe scenă ar merita o asistență terapeutică personalizată, nu-i așa? În cazul muzicienilor, care ar fi principalele dificultăți cu care se confruntă ei și cum influențează acestea performanțele lor artistice?
Chiar dacă nu a fost un subiect public și nu este încă pe deplin conștientizat și asumat, starea emoțională a muzicienilor este observată îndeaproape în ultimii ani de către cercetători și terapeuți. Cifrele arată, încă dinaintea pandemiei, o creștere îngrijorătoare a nivelului de anxietate, a atacurilor de panică și a simptomelor de depresie asociate cu performanța artistică. Chiar Uniunea Europeană și-a îndreptat atenția către acest sector, publicând în 2023 un raport amplu[1] despre sănătatea și bunăstarea muzicienilor profesioniști, demonstrând predispoziția acestora de a fi expuși la diverși factori de risc și încurajând instituțiile responsabile să acorde o atenție sporită educației, prevenției și tratamentului acestora. Concluziile din raport includ și exemple de bună practică din diverse țări, unele inițiate deja cu peste 15 ani în urmă, care se regăsesc fie în oferta universitară sub formă de cursuri despre sănătatea psihică și emoțională a muzicienilor, fie sub formă de conferințe, workshop-uri și sesiuni individuale. Toate acestea au în vizor abordarea problemelor declanșate de anxietatea de performanță, singurătate și anxietate socială, stres și tulburări fizice, pierderea auzului cauzată de zgomot, tulburări de somn, deteriorarea vocii și depresie și sunt o confirmare a nevoii urgente de implementare a acestor inițiative.
Există o tendință de minimalizare a importanței unui asemenea demers. „Chiar am nevoie de așa ceva?” – s-ar putea întreba o serie de concurenți. „Nu mai bine studiez sau merg la o cafea în timpul acesta?” Ce le-ai răspunde?
Studiul este o parte esențială a pregătirii, dar ce facem atunci când multele ore de studiu nu se arată pe scenă din cauza unei stări de nervozitate incontrolabilă și copleșitoare? Desigur, nici pauza de cafea nu ajută. Cred că orice artist de renume a trecut printr-un proces amplu și îndelungat de căutare și autodescoperire, despre cum să își cultive o anumită stare pe scenă. În momentul în care răspund la aceste întrebări, au loc în paralel Jocurile Olimpice de la Paris, unde am ascultat mulțumirile adresate psihologului lui David Popovici, medaliatul cu aur la înot. Orice echipă de fotbal din Germania, până și în liga a treia, are la dispoziție un psiholog de sport!
Foarte interesant este și un interviu cu campionul de tenis Novak Đoković, în care jurnalistul îi sugerează că pe lângă darul talentului său de tenismen, ar fi înzestrat cu un psihic de excepție. La această supoziție, Đoković contrazice cu mare fermitate și spune: nu, acest psihic este, la rândul său, rezultatul unei munci îndelungate. Fiecare tenismen de performanță cunoaște gânduri negative, dar campionul se diferențiază prin capacitatea de a le îndepărta, spune Đoković. Și precizează că una dintre tehnici este respirația. În majoritatea sporturilor, șocurile de adrenalină se pot transforma prin acțiuni corporale de înaltă intensitate, pe când artistul instrumentist operează cu abilitățile motorii fine, acționând într-un sistem foarte sensibil, cum este, de exemplu, vioara. Din acest motiv, muzicianul este dependent din prima clipă de o stare psihică și corporală cât mai apropiată de optim în privința relaxării musculare, evitării unui puls excesiv de înalt și întreținerea unei minți limpezi, de multe ori ocupate cu memorizarea lucrării. Am aflat și de un cvartet premiat la Concursul ARD, care a venit în competiție, în toate etapele, însoțit de propriul psiholog. Avem toate argumentele că timpul acordat acestui aspect al vieții muzicianului este o investiție în propria persoană – și spun cu convingere că este la fel de importantă ca și multele ore de studiu la instrument.
Sensibilitatea acută la stimuli dintre cei mai diverşi reprezintă, de multe ori, un atribut specific muzicienilor. Cât de mult influențează, de exemplu, sănătatea emoțională a muzicienilor relația strânsă dintre viața personală și cea profesională din zona clasică?
Foarte mult. Muzicienii descriu o contopire a celor două vieți, o simbioză între viața personală și cea profesională și o dificultate între a le separa. Frământările și preocupările muzicienilor nu se încheie la ora 17:00, ele pot continua în timpul mesei, la întâlniri cu prietenii sau în toiul nopții.
Cunosc însă și foarte multe situații contradictorii, în care artiști celebri au o viață personală foarte grea si tumultoasă iar scena este locul in care găsesc o armonie absolută. Concertul muzicianului poate lua forma unei „proprii terapii”, unei clipe de împlinire și chiar fericire profundă, dar contrastant acesta poate lua și forma unui moment nesatisfăcător sau traumatizant, în funcție de miză. Tocmai de aceea, este important să mă întreb ca muzician, cum reușesc să îmi aliniez gândurile astfel încât sa mă dedic fizic, psihic și emoțional în situația de concurs? De unde începe pregătirea?
Printre problemele cu care se confruntă foarte mulți artiști pe scenă, anxietatea este, cu siguranță, printre cele mai importante, dacă nu cea mai acută. Cum afectează anxietatea și tracul bunăstarea emoțională a muzicienilor și ce tehnici recomanzi, în general, pentru a gestiona aceste probleme?
Sesiunile de lucru cu muzicienii din ultimii ani mi-au arătat deseori că mulți dintre ei nu disting între stres, anxietate și trac. Presiunea de timp, nemulțumirea și incertitudinea par să fie descrise ca „atacuri de panică”, anxietate și stres continuu. Cred că este deosebit de important să distingem clar între toate acestea și să observăm – cel mai bine fiecare pentru sine – când și cum se declanșează această „anxietate”. Emoția este ceva frumos și natural, nu suntem roboți și cu siguranță autenticitatea imprevizibilă este cea care ne va distinge întotdeauna de aceștia. Este normal să trec prin diverse stări anxioase și de agitație, care se intensifică atunci când sunt conștient de cât de mult am investit în procesul muzical. Anxietatea este însă nesănătoasă atunci când mă împiedică să transmit – tehnic și interpretativ – ceea ce mi-am propus și de aceea este important să învăț tehnici prin care să îmi reglez anxietatea, să accept că mă poate acompania sub diverse forme și că poate influența și pozitiv actul artistic (mai ales pentru că este o manifestare a implicării, a lipsei de indiferență!). Este important să încerc tehnici de respirație și relaxare nu doar atunci când resimt anxietate, ci într-un mod ritualic și firesc.
Dar tracul? Există și o componentă pozitivă a tracului, care poate fi speculată în ajutorul muzicianului?
Ah, cred că ne putem împrieteni cu tracul. El este declanșator de adrenalină, despre care mulți muzicieni spun că îi ajută să cânte mai bine, cu așa numita stare de flow.
Să discutăm și despre obsesia perfecționismului, un alt element care poate perturba serios starea de spirit și echilibrul emoțional, în general. Gândirea de tip „totul sau nimic”, nevoia de a fi cel mai bun sau măcar în top și frustrarea enormă atunci când acest lucru nu se întâmplă reprezintă o realitate bine-cunoscută. În ce mod contribuie perfecționismul la stresul și anxietatea muzicienilor și cum poate fi acesta abordat în sesiunile de well-being?
Ce este perfecțiunea de fapt? Perfecțiunea raportată la o altă perfecțiune? Și pe ce fundament evaluez eu perfecțiunea? Mă preocupă acest gând și cum să explorez mai benefic pentru muzicieni în sesiuni în ce constă lucrul cu perfecțiunea; cred că o latură ar fi că este vorba despre transformarea căutării perfecțiunii în urmărirea neîncetată a inspirației și creativității, în căutări care nu se opresc pentru că am ajuns la „final”.Pentru a mă îndepărta de stres și anxietate și orice altă formă de emoție negativă, trebuie să rămân fidel propriului meu proces evolutiv. Trebuie să îmi umplu bagajul emoțional și profesional cu gânduri și feedback-uri pozitive, treptat, fără să sar etape.
Nu poți să înoți fără să te uzi, procesul artistic este și dorința de urmărire a unui ideal, dar perfecționismul trebuie diferențiat (tehnic, muzical) și înțeles ca o raportare la ceea ce noi admirăm și râvnim. Munca pentru perfecțiunea tehnică este, de fapt, o muncă ce slujește altceva, perfecțiunea nu este pentru perfecțiune, este un proces, și trebuie să avem grijă să nu depunem armele în căutarea unei perfecțiuni intangibile. De fapt, avem nevoie de personalitate, individualitate și de o înțelegere profundă a muzicii. „Nu ai cântat greșit nicio notă, dar nici vreuna corectă” – spunea Arnold Schönberg unui student, iar asta ilustrează goana eronată după perfecțiune, din cauza căreia pierdem esența.
Cum ar putea fi prevenite toate aceste probleme sau măcar o parte dintre ele? Inclusiv printr-un eventual program de conştientizare pentru profesori, mă gândesc?
Cred că trebuie ridicată problema conștientizării și nevoilor psihologice și emoționale, dar nu cred că trebuie confundate rolurile celor responsabili să susțină asta. Impactul de încredere pe care poate să îl aibă un profesor este foarte mare, depinde și un pic de natura profesorului, fiecare om este diferit (el însuși a trecut prin tot felul de experiențe), și poate avea o deschidere către o aprofundare a unor aspecte psihologice din procesul de studiu, însă acest lucru nu ar trebui să fie de la sine înțeles.
Deja profesorii se adaptează la individualitatea fiecărui muzician, iar acest lucru este de apreciat.
Mai departe cred că trebui implementate în oferta universitară cursuri de depistare și prevenție a afecțiunilor specifice muzicienilor (de la probleme de auz, afecțiuni musculo-scheletale și afecțiuni de sănătate mintală). Pentru că observarea și încadrarea unor simptome mă ajută să intervin mai repede, fie că este vorba de o durere în antebraț sau un stres prelungit care ar putea declanșa de exemplu o afecțiune de tip burnout.
Se tot vorbeşte în ultima vreme despre importanţa gândirii pozitive indiferent de circumstanţe, despre mindfulness, despre faptul că suntem ceea ce gândim, deci să gândim doar în tuşe luminoase şi optimiste! În multe cazuri, aceste idei sunt propagate de persoane cu pregătire psihologică precară, aşa-numiţii „coach”, un termen preluat, poate nu întâmplător, din sport. Ori lucrurile nu sunt chiar atât de simple şi superficiale. Există o diferenţă între gândirea pozitivă şi psihologia pozitivă, de exemplu, cea din urmă având un cadru foarte clar şi bine formulat şi, cel mai important, rezultate certe. Care sunt armele psihologiei pozitive şi prin ce anume se deosebeşte de toate aceste curente de gândire de inspiraţie new age?
Așa este, asistăm la o inflație a termenilor și o uzură care nu este în folosul niciuneia dintre tabere. Pretutindeni observăm eforturile psihologilor și psihoterapeuților de a face diferențiere între activitatea lor – una bazată pe o relație terapeutică, orientată pe scopuri și prelucrări profunde ale unor gânduri, emoții și comportamente – și activitatea de coach, care este mai degrabă una strategică, de soluționare imediată a unor mecanisme umane. Important este să ne documentăm, atunci când alegem contactul cu un terapeut, să înțelegem diferențele dintre ofertele acestora. În ceea ce privește psihologia pozitivă, este un domeniu nou dar cercetat de peste 20 de ani, iar spre deosebire de celelalte forme de psihoterapie, nu se concentrează pe blocaje, traume sau deficite ci reprezintă studiul și înțelegerea a ceea ce se întâmplă bine cu oamenii, încercând să înțeleagă emoțiile pozitive. Totul începe de la potențialul uman, de care dispunem cu toții, și funcționarea sănătoasă a oamenilor din prisma urmăririi a cinci elemente de bunăstare: emoții pozitive, angajament, relații, semnificație și realizare. Studiind îndeaproape și lucrând cu metode din psihologia pozitivă cu muzicienii am realizat treptat o nevoie de adăugare a altor 3 termeni importanți: interes, curiozitate și dorință pentru evoluție, fără de care relația cu actul artistic riscă să stagneze.
Dincolo de pregătirea instrumentală, extrem de importantă este și pregătirea mentală. La ce tehnici specifice de mindfulness apelezi în sesiunile de well-being pentru a ajuta muzicienii să își gestioneze emoțiile și stresul? În cazul particular al Concursului Internațional George Enescu, în ce fel ți-ai propus să interacționezi cu concurenții?
Procesul de mindfulness, adică un exercițiu de conștientizare sporită, se bazează pe 3 piloni: intenție, atenție și atitudine; iar în sesiunile de well-being mă voi folosi de acești piloni pentru a culege gânduri pozitive în exerciții de recunoștință și autoapreciere. Tehnica de mindfulness este acompaniată de diverse forme de respirație și conectare în momentul prezent. Practic, vom experimenta o oază de liniște, fără gânduri răscolitoare sau îndoielnice, ci prin puterea gândului pozitiv de a influența starea fizică și emoțională.
Vorbim, practic, despre un cu totul alt eșafodaj mental, despre o altă paradigmă de abordare, cu ajutorul căreia poți ajunge la așa-numita reziliență, despre care scrii în studiul tău „Sănătatea emoțională a muzicienilor de muzică clasică profesioniști”, apărut în 2022[2]. Ce implică, de fapt, reziliența și cum o atingem?
Reziliența se atinge prin exersare continuă, ea nu este de la sine înțeleasă acolo, gata să ne sară în ajutor, ci are nevoie de activarea noastră intenționată. Îmi place compararea rezilienței cu un mușchi care se dezvoltă prin perseverență și intenție. Nu urmărește să elimine frica și neliniștea, ci să ajute la gestionarea acestora. Ce fac în momentul în care nu îmi este bine? Atunci când sunt suprasolicitat și nemulțumit? Pot să mă opresc pentru o clipă și să privesc mai atent la ce se întâmplă în viața mea și la ce loc ocupă conexiunea cu ceilalți, bunăstarea mea, cât de sănătos gândesc și unde găsesc sensul pentru tot ceea ce fac.
Ar ajuta rezilienţa la prevenirea burnout-ului profesional? În cazul unui muzician, care ar fi primele semne că ai intrat deja într-o perioadă de suprasolicitare mentală şi fizică?
Da, cu siguranță. În primul rând prin depărtarea de izolare statică și restructurarea timpului, chiar și prin pași mici dar care să acopere o stare de bine pe mai multe planuri. Prioritizarea relațiilor umane, fie ele de prietenie sau familie, ajută la canalizarea energiei în conexiuni valoroase. Aceste relații cu persoane apropiate oferă stabilitate, încredere, susținere și un sentiment de apartenență. Îngrijirea de sine constantă contribuie la bunăstarea fizică, psihică și emoțională. Stresul și anxietatea afectează toate aspectele bunăstării, astfel că este esențială o îngrijire conștientizată prin alimentație sănătoasă, hidratare, odihnă și exerciții fizice regulate.
Programul de lucru al unui muzician presupune foarte multe ore de studiu, de analiză, o rutină intensivă de multe ori, care are, ca dezavantaj, o viaţă socială mai puţin activă, poate chiar o distanţare de ceilalţi. Şi nu în puţine cazuri, acest contact uman redus se reflectă negativ la nivel psihic, în diferite moduri. Cum ar putea fi menţinut un echilibru care să asigure o sănătate emoțională armonioasă?
În primul rând prin acordarea de timp pentru sine și menținerea unui hobby. M-a surprins și mă surprinde în continuare când muzicienii îmi povestesc că nu au timp de hobby-uri, chiar dacă aveau activități în trecut care îi bucurau și relaxau. Văd desprinderea de la programul intens de studiu și preocupare cu muzica aproape ca pe o responsabilitate. Nevoia de pauză, de contact cu alte forme de artă, de plimbări în natură sau lectură, practic de orice altceva care ne înfățișează un Eu într-o altă latură creativă sau jucăușă, spontană sau statică, în care îmi dau voie să nu fac nimic.
Să nu uităm nici de acutul sentiment al competiției, inoculat muzicienilor încă de la cele mai mici vârste. Comparațiile cu starurile scenelor internaționale, cu maeștrii trecutului, cu colegii de breaslă, nevoia permanentă de a confirma, de a demonstra, toate acestea creează o încărcătură psihică ce se dovedește, de multe ori, toxică. Cum ar putea fi nuanțată, echilibrată? Pentru că, pe de altă parte, competitivitatea e, bineînțeles, benefică. Însă cum pot ajunge la balanța corectă?
Pericolul iminent este acela de comparație în loc de aspirație. De a pune în balanță negativă reușitele și eșecurile proprii cu ale altora care par să provină dintr-o lume ideală, fără dificultăți. Cred că trebuie să nu încetăm să învățăm despre noi de la noi înșine, să avem răbdare cu propriul proces, să nu încercăm neîncetat să optimizăm timpul sărind peste etape, crezând că economisim timp. Este benefică limitarea timpului petrecut cu mediile sociale online nu doar pentru muzicieni, ci pentru noi toți și poate introducerea unui exercițiu de sinceritate în care să privim propriul prezent și nu pe al altora. În care să privesc asupra evoluției proprii, a obstacolelor, dar și asupra resurselor de care dispun. Procesul benefic este acela de autocunoaștere și de stabilire a aspirațiilor proprii.
Nu în ultimul rând, o problemă spinoasă ține de eșec și de cum se raportează muzicienii la ceea ce receptează ca fiind eșec. De exemplu, faptul că nu au trecut în următoarea etapă la Concursul Internațional George Enescu. Care ar fi soluțiile de a gestiona această frustrare?
Este foarte posibil ca experiența unui eșec să fie un mare câștig pentru cineva, dar acest lucru poate fi aflat doar explorând gândurile și stările care rămân în urma sa. În complexitatea carierei muzicianului în secolul XXI, trebuie să fim și conștienți că mai sunt multe alte lucruri necesare pe lângă un premiu la un concurs în această carieră și e important să mut atenția de la frustrarea eșecului la următorul pas de lucru cu mine însumi. Reacțiile sunt individuale și nevoia de manifestare a dezamăgirii este reală. Eu voi fi acolo și pentru muzicienii care au această experiență de a nu fi trecut mai departe și vom avea timp în sesiuni individuale (și confidențiale!) să explorăm aspectele negative și pe cele pozitive ale experienței avute și să privim către viitor cu noi perspective.
Scopul meu este de a oferi fiecărui muzician opțiuni variate pe care să le poată încorpora în pregătirea lui profesională – Interviu cu Anca Maria Cristescu
Anca Maria Cristescu s-a specializat la Universitatea Națională de Muzică din București cu flautiștii Vasile Ganțolea și Ion Bogdan Ștefănescu, în perioada studiilor fiind laureată a numeroase olimpiade, concursuri naționale și internaționale. În anul 2017, cu sprijinul unei burse Erasmus, ajunge la Viena la Universitatea de Muzică și Artele spectacolului, la clasa profesoarei Barbara Gisler-Haase. În urma acestei experiențe decide să își aprofundeze cunoștințele în domeniul muzicii de cameră în cadrul aceleiași instituții. În 2022 începe studiul Fiziologiei muzicale, Psihologiei muzicale și Antrenamentului mental pentru muzicieni în cadrul Universității de Muzică și Artele spectacolului din Viena la clasa profesorilor Coretta Kurth, Andrea Bold, Sabine Skopal, Alexandra Türk-Espitalier, Matthias Bertsch, Bernhard Riebl și Monika Weis-Danhofer. În prezent, Anca Maria Cristescu combină această specializare cu diferite proiecte de muzică contemporană, improvizație, ritmică pentru muzicieni și teatru.
Scena, mai ales cea din cadrul unei competiții, implică din start o doză majoră de stres. Ce sfat le-ați da muzicienilor care se pregătesc pentru competiții importante, cum este Concursul Internațional George Enescu, în ideea de a-și gestiona mai bine emoțiile și de a-și îmbunătăți performanța?
Fiecare apariție pe scenă necesită un proces de pregătire riguros și sistematic. Indiferent dacă este vorba despre un concert, o audiție sau un concurs, pregătirea trebuie să înceapă cu cel puțin câteva luni înainte, în funcție de complexitatea și cerințele repertoriului. Pe lângă studiul intensiv la instrument, muzicianul trebuie să acorde o atenție deosebită altor aspecte esențiale, precum alimentația (care ar trebui să fie echilibrată și să excludă consumul excesiv de cafea, ce poate avea un impact negativ asupra performanței) și pregătirea mentală, cu un rol crucial. Aceasta din urmă poate include tehnici de vizualizare, exerciții de concentrare și meditație care ajută la gestionarea stresului și la îmbunătățirea performanței scenice. De asemenea, odihna și relaxarea sunt alte componente fundamentale ale acestui proces. Alocarea unui timp suficient pentru somn și activități de relaxare contribuie semnificativ la refacerea și menținerea stării de bine a muzicianului, asigurând, astfel, o performanță optimă pe scenă.
Care sunt cele mai frecvente emoții și stări de anxietate pe care le întâlniți la muzicienii care urcă pe scenă și cum le gestionați în sesiunile dumneavoastră?
Cel mai des întâlnite până acum sunt blocajele pe scenă și gestionarea emoțiilor. Mulți muzicieni mi-au mărturisit, în cadrul cursurilor, că se confruntau cu stări de frustrare atunci când, deși se pregătiseră din timp pentru o anumită performanță, nu reușeau să atingă pe scenă un nivel cel puțin la fel de înalt ca cel din timpul repetițiilor. Cunosc foarte bine aceste sentimente. Este extrem de frustrant să creezi momente muzicale deosebite în timpul repetițiilor și, când ajungi pe scenă, să descoperi că întâmpini blocaje sau, pur și simplu, că nu te ridici la nivelul așteptărilor pe care știi că îl poți atinge. În cadrul workshopurilor, mă concentrez pe identificarea surselor problemelor întâmpinate de participanți. În prima fază, lucrăm împreună pentru a descoperi originea acestor probleme, analizând gândurile și temerile care stau la baza dificultăților întâmpinate. Ulterior, dezvoltăm exerciții de natură fiziologică și psihologică pentru gestionarea stresului și a emoțiilor. Sunt întotdeauna plăcut surprinsă de modul în care fiecare participant reacționează diferit la exercițiile propuse. Această diversitate de reacții subliniază unicitatea experienței fiecărei persoane și necesitatea unei abordări personalizate. De aceea, provoc fiecare participant să încerce toate exercițiile și să își conștientizeze corpul la un nivel cât mai profund. Acest proces nu doar că poate ajuta la identificarea și depășirea blocajelor, dar contribuie și la dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde a propriului corp și a modului în care acesta influențează performanța artistică.
Ne puteți prezenta pe scurt câteva tehnici specifice pe care le utilizați pentru a ajuta muzicienii să gestioneze mai eficient anxietatea de fi pe scenă în faţa unui public?
Fiecare artist și fiecare corp reacționează diferit la stres și la emoții, motiv pentru care exercițiile trebuie prezentate într-o manieră adaptată fiecărui tip de comportament. De exemplu, putem efectua exerciții menite să reducă nivelul adrenalinei și noradrenalinei (hormonii stresului) prin metode energice și extrovertite, dar și prin tehnici de meditație și liniștire. Această abordare diversificată permite fiecărui artist să găsească metodele care îi sunt cele mai eficiente în vederea gestionării stresului și îmbunătățirea performanței. Încerc să mențin legătura cu cât mai mulți dintre participanții la studiu pentru a monitoriza eficiența exercițiilor. Acest proces include evaluarea dacă exercițiile sunt adecvate și dacă se remarcă o îmbunătățire în gestionarea emoțiilor. Dacă este necesar, ajustez sau modific exercițiile pentru a răspunde mai bine nevoilor individuale ale participanților.
Referindu-ne strict la competiție, ce înseamnă bunăstare emoțională din perspectiva unui concurent? Cum pot fi integrate aspectele de well-being în programul zilnic al unui muzician aflat în competiție?
Recomand concurenților să își creeze din timp un tip de ritual, atât în timpul studiului, cât și după terminarea acestuia. Pentru creier este extrem de important să fie familiarizat cu informațiile și stările prin care va trece în timpul prestației. Este esențial ca artistul să efectueze exerciții de vizualizare a prestației pe scenă cu câteva săptămâni înainte de eveniment. Ar trebui să fie conștient de cât mai multe aspecte, precum vestimentație, modul în care pășește pe scenă, aspectul scenei (pentru care este necesară o cercetare prealabilă), locul rezervat juriului (dacă aceste informații sunt disponibile), relația dintre artist și corepetitor și chiar prestația lor pe scenă. Pe lângă aceste exerciții de vizualizare, recomand ca fiecare sesiune de studiu să înceapă cu un set de exerciții fizice pentru încălzirea mușchilor și, totodată, pentru oxigenarea creierului. De asemenea, este recomandat ca în fiecare pauză de la studiu, artistul să facă din nou exerciții de relaxare, stretching, coordonare sau de relaxare mentală. Îndrăznesc totodată să recomand evitarea utilizării telefonului și navigarea pe rețelele de socializare, deoarece aceste activități continuă să activeze creierul în stocarea informațiilor, împiedicându-l să aibă timp să proceseze și să asimileze informațiile de la studiu.
Ați menționat o serie de tehnici care presupun inclusiv o abordare fizică, nu doar mentală. Cum îi ajutați pe muzicieni să devină mai conștienți de propriul corp? Își pot îmbunătăți astfel, de exemplu, postura sau tehnica de execuție? Există, cu alte cuvinte, și beneficii care se extind direct către actul interpretativ?
Pentru a ajuta artiștii să devină mai conștienți de propriul corp, aplic o varietate de exerciții, inclusiv vizualizarea corpului, relaxarea, eutonia (metodă dezvoltată de Gerda Alexander) și tehnici de antrenament autogen sau relaxare progresivă. Toate aceste tehnici sunt adaptate în funcție de nevoile individuale ale fiecărui artist. În ceea ce privește postura la instrument, obișnuiesc să folosesc exerciții specifice adaptate pentru fiecare instrument în parte. Adesea, instrumentiștii încearcă să își adapteze propriul corp la instrument, însă scopul meu este să îi ajut să adapteze instrumentul la corpul lor. Împreună căutăm o poziție optimă, în funcție de conformația fiecăruia, și apoi ajustăm instrumentul pentru a se potrivi acestei poziții optime. Este important de menționat că îmbunătățirile în postura la instrument nu se reflectă doar în sunet, ci contribuie semnificativ și la libertatea de interpretare. Astfel, ajustările corecte ale posturii pot duce la o interpretare mai expresivă și, totodată, mai liberă.
Care ar fi semnele fizice și emoționale pe care muzicienii ar trebui să le recunoască pentru a-și da seama că au nevoie de o pauză sau de o sesiune de relaxare?
Adesea, suntem atât de concentrați pe tehnică și pe studiul instrumental, încât uităm să acordăm atenție și celorlalte semnale pe care ni le transmite corpul. Eu recomand întotdeauna ca, după 30-35 de minute de studiu, să se facă o scurtă pauză de cel puțin 10-15 minute, în care fiecare muzician să se poată hidrata și să facă mici exerciții de relaxare sau stretching. După această pauză și detașare de la studiu, corpul și mintea vor fi din nou în formă pentru a înregistra informații noi. De asemenea, semnalele emoționale sunt foarte importante. Recomand ca atunci când există o situație emoțională intensă, să se încerce câteva metode de relaxare înainte de a studia la instrument. Fiecare persoană are metode diferite de relaxare: sport, plimbări în natură, dans, yoga, citit, socializare etc. Este esențial să ne cunoaștem propriile nevoi și să știm la ce resurse putem apela atunci când ne simțim suprasolicitați emoțional. În rândul artiștilor, datorită laturii lor vulnerabile, episoadele de epuizare emoțională sunt mult mai frecvente decât în alte cariere.
În relaxarea corporală, un rol important îl are și respirația, factor de care foarte puțini muzicieni sunt conștienți cu adevărat. Cum influențează respirația corectă controlul emoțiilor și reducerea anxietății în timpul interpretării pe o scenă?
Într-adevăr, respirația joacă un rol extrem de important în interpretarea tuturor muzicienilor, nu doar a celor care cântă la instrumente de suflat. Ritmul respirației influențează semnificativ interpretarea muzicală, afectând nu doar agogica, ci și dinamica sau expresivitatea piesei. O respirație controlată și conștientă poate îmbunătăți frazarea, poate ajuta la gestionarea tensiunii și poate facilita o interpretare mai relaxată și naturală. O respirație corectă are un efect semnificativ asupra gestionării emoțiilor. Atunci când nivelul de adrenalină crește foarte mult, corpul poate experimenta reacții adverse precum tremuratul, bătăile rapide și agitate ale inimii, transpirația mâinilor, uscarea gurii, toate acestea putând împiedica performanța artistică. Efectuarea exercițiilor de respirație, precum respirația diafragmatică sau tehnicile de respirație lentă și profundă, ajută la calmarea sistemului nervos și la reducerea nivelului de adrenalină, oferind un control mai bun asupra anxietății pe scenă.
În pragul unor evenimente scenice majore, mulți soliști uită să mănânce, uită chiar să bea suficientă apă. Dincolo de reglarea emoțională, de respirație, ce rol joacă alimentația și hidratarea în menținerea unei stări optime de relaxare și performanță?
Alimentația sănătoasă și echilibrată, hidratarea și odihna sunt la fel de importante ca studiul zilnic al instrumentului. Consider că aceste aspecte sunt strâns legate și trebuie să existe un echilibru adecvat între ele pentru a asigura performanța optimă. O alimentație corectă furnizează energia necesară și susține funcțiile cognitive și fizice, hidratarea menține vitalitatea și concentrarea, iar odihna permite înregistrarea informațiilor, recuperarea și refacerea resurselor fizice și mentale. În timpul interpretării, un artist are nevoie de foarte multă energie și de resurse pentru a reuși o prestație la un nivel cât mai înalt. Pentru a primi aceste resurse, ar fi de preferat ca artistul să aibă un ritm de viață echilibrat cu mai multe luni înaintea unei experiențe solicitante, cum sunt concursurile sau concertele importante.
Ne puteți oferi, ca exemplu, un exercițiu specific pe care muzicienii îl pot practica zilnic pentru a-și îmbunătăți conștientizarea corporală și reducerea stresului?
Meditația și sportul sunt, în opinia mea, cele mai accesibile și ușor de integrat în rutina zilnică, chiar și în pauzele de la studiu. Având în vedere că fiecare persoană răspunde diferit la stimuli, în cadrul cursurilor de well-being de la Concursul George Enescu voi explora diverse tehnici de relaxare, meditație și exerciții. Scopul meu este de a oferi fiecărui muzician opțiuni variate pe care să le poată încorpora în pregătirea lui profesională.
[1] The health and wellbeing of professional musicians and music creators in the EU, https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/35056e64-922f-11ed-b508-01aa75ed71a1/language-en, accesat pe 20 august 2024.
[2] Angelica Postu, „Sănătatea emoțională a muzicienilor de muzică clasică profesioniști”, Musicology Papers, Editura MediaMusica a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, 2022 https://musicologypapers.edituramediamusica.ro/images/Reviste/LM_2022-2_XXXVII-2_01_Angelica_Postu.pdf, accesat în data de 20 august 2024.