Pianistul Daniel Dascălu (n. 1991) a susținut recitaluri pe scene din București, Iași, Brașov, Cluj, Constanța, Sibiu și a evoluat alături de orchestrele filarmonicilor din Craiova, Bacău, Botoșani, precum și la Ateneul Român, alături de orchestra Concerto a Universității Naționale de Muzică din București. De asemenea, a susținut recitaluri în diferite orașe europene, printre care Viena (Centrul Arnold Schönberg, Gesellschaft für Musiktheater și Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului), Salzburg (Universitatea Mozarteum), München (Filarmonica Gasteig), Dresda, Brescia și Split.
Pasionat de muzică de cameră, Daniel Dascălu a evoluat în ansambluri camerale la Ateneul Român și la Palatul Suțu din București, dar și la Iași, la Classix Festival, precum și în Suedia, la Aurora Music Festival din Mariestad și în Grecia, la International Kalamata Music Days.
În 2022, a fost invitat să participe ca pianist acompaniator în cadrul Concursului Internațional George Enescu, iar din același an a fost invitat anual la Crescendo Summer Institute din Tokaj, Ungaria. De asemenea, în cadrul proiectului PerformArt al Universității Naționale de Muzică din București, a susținut cursuri de măiestrie de pian în mai multe licee și școli de muzică din România.
Daniel Dascălu este absolvent al Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, unde a studiat cu Martin Hughes și Stefan Mendl. Anterior, și-a finalizat studiile de licență și master în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la clasa profesoarei Dana Borșan, sub îndrumarea căreia, în februarie 2021, a obținut și titlul de Doctor în Muzică. În 2022, a absolvit studii postuniversitare de muzică de cameră la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, la clasa profesorului Stefan Mendl. De asemenea, a lucrat cu pianiști renumiți precum Klaus Hellwig, Peter Donohoe, Henri Sigfridsson, Roberto Plano, Andreas Frölich. Începând cu anul 2021 este lector la Universitatea Națională de Muzică din București.

