Verona Maier

Născută la București pe 31 decembrie 1961, Verona Maier a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, ca elevă a profesoarelor Maria Spirescu, Maria Zaharescu și Angela Marbé. În 1980, a devenit studenta profesoarelor Ioana Minei și Ana Pitiş la Conservatorul bucureștean, pe care l-a absolvit în 1984. În 2006, a obținut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Națională de Muzică din București, iar din 1990 este profesor universitar și, din 2016, prorector al aceleiași instituții.
Ca muzician-interpret (pianist, clavecinist, organist, percuționist) sau profesor, Verona Maier a susținut concerte și recitaluri și a participat la festivaluri, emisiuni radio și TV, a fost invitată ca membru sau președinte în jurii de concursuri și a susținut cursuri de măiestrie în România și Germania, Elveția, Franța, Grecia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Israel, Polonia, Ungaria, Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia, Italia, Iran, Macedonia. Este prezentă pe CD-uri produse în România și Germania, și a oferit publicului peste 150 de lucrări muzicale în primă audiție. De asemenea, a oferi consultanță de specialitate pentru muzica mai multor filme regizate de Șerban Marinescu, Lucian Pintilie, Mircea Veroiu, Petru Maier Bianu, iar din 2014 este membru al Uniunii Cineaștilor din România.
Verona Maier a valorificat experiența sa de partener de scenă al unor importanți muzicieni români și străini, desfășurând o foarte intensă activitatea în calitate de pianist acompaniator la concursuri naționale și internaționale, iar din anul 2009 coordonează echipele de pianiști acompaniatori oficiali ai Concursului Internațional George Enescu – secțiunile vioară și violoncel.
Este vicepreședinte al Fundației ACCUMM, înființată în 1999 alături de soțul său, regretatul cineast și scriitor Petru Maier Bianu, și coordonează Stagiunea muzicală a Fundației, găzduită de Palatul Suțu din București. În 2004, Președinția României i-a acordat pianistei Medalia Meritul Cultural, clasa I.

keyboard_arrow_up